“ … răceala … “

“ … răceala … “

Răceala e chestia aia când strănuți și te doare capul .

Răceala nu e când tot ce mănânci are gust de hârtie coclita , când tot ce bei are gust de praf prăfuit care se transformă în gât în șmirghel care zgârie – și zgârie bine , când creierul gândește în reluare și te întrebi ce ai vorbit în urmă cu câteva minute ( și nu cu tine însuți )

Acuma – veți spune ( și aveți dreptate ) – bărbatul se vaită întotdeauna. Dacă bărbatul era femeie petrecea jumătate de lună în camera de urgente – glumă celebră , pe care o recunosc . Doamnele ne sunt superioare chiar și în privința modului de a purta boala .
Adevărat și o recunosc și asta face să scadă pe jumătate vina . ( lol )

Cum te consolezi când începe o simplă răceală ?

Mai întâi – iei un cuvânt spus de un om bun – ar trebui să te bucuri ca nu ai fost răcit de Crăciun . Acuma tu te simți dator față de oamenii pe care trebuie să îi eviți , dar gândește te cum ar fi fost dacă erai bolnav atunci . Adevărat cuvânt – și atunci ajungi din nou la același cuvânt : Dumnezeu are un plan în tot ceea ce îți îngăduie să trăiești .

În al doilea rând , un cuvânt ce zâmbește prins dintr-un film :
Bărbatul : – Și ? Te-ai gândit la viitorul tău ? Ce ai vrea să faci ?
Femeia : Sigur ca m-am gândit ! Mâine vreau să merg la manichiură … ( chicotit )

Nu vă pot recomanda filmul , deoarece face parte din categoria “ filmelor noi “ . Nici nu încurajez panta celor care ar gandi pasajul ca o modalitate de a ridiculiza pe cineva . Pasajul este superb deoarece evidențiază capacitatea doamnelor de a fi deasupra “ momentului “ – ea știa perfect care era întrebarea , știa perfect ce așteaptă omul să audă , dar își permitea să fie delicat-indiferentă-aparent concentrată pe mâncare-așteptând să vadă ce se mai întâmplă. E bun pasajul pentru ca arată diferența între încrâncenarea ( generată de frica ) de a controla viitorul și capacitatea de a pluti printre întâmplări ( nu neapărat conștientă :)) …)

În al treilea rând , fiind priponit pentru reparații , am avut timp să termin o carte . Am mai căutat să o termin o dată – acum vreo 25 de ani – sunt convins ca atunci nu am terminat o pentru ca aș fi reținut finalul .
Autorul – același Clavell – inegalabil . Omul are har .
Cartea nu e recomandată doamnelor și nici momentelor în care ești bine .
Are câteva momente în care simți “viața” prin însăși lipsa vieții :

“ În ușa barăcii lui Peter Marlowe stătea un maior . Pieptul tunicii îi era plin de însemne de decorații , părea încă foarte tânăr . Și a rotit privirea prin baracă , observând ființele dezgustătoare care zăceau pe priciuri , se schimbau de haine , fumau sau se pregăteau să meargă la dușuri . I s au oprit ochii asupra lui Peter Marlowe :

-Ce te zgâiești ca boul ? a țipat la el Peter .

-Mie să nu-mi vorbești așa ! Sunt maior și …
-Nu-mi pasă ! Ieși afară de aici ! Afară !
…
A intrat în baracă un doctor cu îndemnul de Cruce Roșie pe braț , a intrat în grabă , dar prefăcându-se ca nu se grăbește deloc , i a zâmbit lui Peter Marlowe

-Nu i dați nici o atenție , a făcut el cu mâna în direcția maiorului care se îndepărta în pas săltat .

-De ce vă chiorâți toți la noi ?
Doctorul și a aprins o țigară și s a așezat pe un pat , regretând îndată ca a făcut o pentru ca știa ca toate paturile sunt contaminate .
-Am să încerc să vă explic , a rostit el cu glas potolit. Cu toți ați suferit mai mult decât se poate suferi și ați îndurat mai mult decât se poate îndura . Sunteți niște schelete umblătoare . Pe fete nu vi se mai văd decât ochii , iar în ochi aveți o privire … o privire furișată … nu , nu este acesta cuvântul și nici frica nu este . Fapt este ca aveți cu toții aceeași privire în ochi . Și sunteți în viață când , după toate regulile , ar trebui să fiți morți . Noi nu știm de ce n ați murit și cum de ați putut supraviețui … De ce tocmai voi ?
…
Luați pastilele acestea… au să calmeze …
Peter Marlowe i a zburat tabletele din mâna .

-N am nevoie de pilulele voastre ! Tot ce vreau e să mă lăsați în pace !
Și a ieșit în fugă din baracă .
Baraca americanilor era goală .
Peter Marlowe s a aruncat cu fața n jos pe patul Împăratului și a plâns îndelung .
…

-La revedere , s a adresat el tuturor lucrurilor care aparținuseră prietenului său . Rămâneți cu bine , vă mulțumesc .
A ieșit din baracă și a străbătut tot drumul în lungul clădirii închisorii până a a ajuns la camioane
…
O singură dată a întors Peter Marlowe capul .
Când era de-acum departe .
Când punctul Changi arată ca o perlă intr o scoică de smarald , alb albăstrui sub năframa cerului tropical , când Changi se profila doar pe un vârf de colina … “

Cu tot respectul pentru incapacitatea mea de a înțelege viața , pot spune ca James Clavell a rămas în continuare prizonier al japonezilor , chiar și după eliberare . Chiar și după ce a ajuns în America și Elveția și după ce a regizat și scris și a fost omagiat .
Iubești ceea ce te marchează și te face să devii om . Ceea ce te duce la limită . A fi om presupune a ti trai limita ? Din câte cunosc , dacă încă nu ai fost la limită , încă nu știi cat de mult om ești .

Un astronaut: “ cel mai greu , când ieși în spațiu , este să te convingi să revii în navetă . Să părăsești spațiul “