Singurătate

Singurătate

Există , spune un prieten , două tipuri de singurătăți :

1 – singurătatea care generează pace

Imagini :

Seară

E un har de soare ce se aseaza ca o perdea peste curte , peste casa , peste pădure
O lumina galbenă care se pregătește , liniștită , să moară , așa cum a făcut și ieri , așa cum o va face și mâine , dar nu cu nemulțumire, doar spunându ți ca așa trebuie să fie

Auzi gâștele cum își țipă supararea când sunt trimise în grajd
Îl vezi pe Nero când vine către tine , dar se răzgândește când vede coada pisicii și schimbă brusc direcția , către grădina
Stai pe un scăunel mic , rotund , cu trei picioare , simțind și sprijinindu te în pământul rece și zidul rece
O lumina se ridică dintr o vâlvătaie de găteje – sub porlata , muma aprinde focul mai tare . Nu mai are nici un dinte , dar o vezi în fulgerari cum vorbește continuu , de una singură . “ a bătrână “ o privește dintr o parte , scuipând grăbit în pământ – crede ca muma face vrăji , iar imaginea corespunde . Face cartofi prăjiți în grăsime de porc – “ floarea “ nu s a făcut anul ăsta – uleiul primit ori s a vândut , ori s a terminat . Țin post , fac cartofi , știu ca după ce va termina de băut țuica din bostan , se va coborî în beci de unde va aduce murături în sare – gogonele cu mijlocul putred și cu gust puternic de pământ și de verde .

Privești zidul casei – cărămizile galbene și-au scos degetele prin tencuială . “ ǎl bătrân “ le privește , trosnind oasele coloanei și răspunzând oricui îl întreabă sau ofertează : “ lasă le așa … așa le am văzut și eu de la început … cine o veni după mine , să facă ce vrea …”
Eziți să îl întrebi ce înseamnă “ început “ sau “ după mine “
Îl vezi trecând prin fața ta , trăgând câteva lemne grele pe umărul drept
Știi ca dacă ai merge să îl ajuți , ți ar găsi altceva de făcut

Ziua care tace , amurgul care te cuprinde , frigul , tăcerea oamenilor care fac încă focul în porlatǎ , gândul ca toate acestea au fost așa dinainte și vor fi și după tine , mirosul de fum și de mămăligă proaspătă , porumbeii care se strâng și se uguie , căutând să se încălzească

Lumina moare și lumina se naște

Simți ca nu ești singur și ca vei fi totdeauna “ al lor “

Imagini :

Privești pluta , încercând să i înțelegi mișcarea

E o mișcare inițială pe care o aduce lumina .
Nu știi sigur dacă e lumina – știi ca după ceas , ar trebui să se ridice întunericul , doar ca lumina pe care o vezi se arată ca fuioare ce plutesc deasupra apei , rostogolindu se , tăcute
Imaginea care se estompa la un metru acum a înaintat , progresiv – deslușești din ce în ce mai mult , fuioare după fuioare de lumina , de iarbă , vântul ce ridică valuri , sunetul apei care se sparge în mal

E un parfum de tutun tare ce vine din stânga – “ al bătrân “ mușcă dintr o țigară , strângând cu îndârjire coada undiței de trestie . Refuză orice “ update “ – orice undița din fibră de carbon , orice lucru ce l ar înlesni . Știi ca ar primi orice ai aduce , dar tot la soare și în ploaie ar ajunge și s ar scoroji , el când merge la pescuit are tutunul sau și trestia sa – pe care și o alege singur și o pune la uscat cu grijă , să nu se strâmbe .

Privește pluta

Orice i ai aduce , refuză
Nu poți pătrunde în lumea lui
Nu te urăște
Doar ca în liniștea lui , este pace

Privești pluta și încerci să uiți
Tot

Să asculți întunericul , să ghicești vietățile din apă , să uiți ca nu poți face ceva și nu poți îndepărta nimic

Ca ești doar un tolerat de frig , de întuneric , de neliniște și de liniște . Și ca toate vor fi aici când nu vei mai fi . Și ca asta te liniștește .

2 – singurătatea care te transformă

În facultate , era un tip
Om serios , făcea parte din grupul “ oltenilor “ și nu ne făcea de râs – era strâmb , niciodată nu reușea să stea drept , într un pulovăr întotdeauna prea larg sau prea lung
Ochelari prea mari pentru un chip uscativ , geacă mai mică decât puloverul care atârnă în părți

Prima dată , l am remarcat în sala de lectură
Ne chinuiam cu presesiunea de la IBOR , tocind ani , editări și reeditări în română și germana , mai puțin engleză și franceză

Era noapte – nu cred ca depășisem ora 1 , dar omul prinsese deja ticul ce arată suprasaturarea creierului- dădea din cap în față și în spate , frunzărind un teanc de rezumate . La un moment dat , se manifestă “ ceața “ – omul se ridică și merge între bănci .
Se oprește în fața unei domnișoare din Ardeal .
Lucru “ cu grad mare de periculozitate “ – ca să ne exprimăm delicat . Ora era înaintată , omul era – vizibil non-ardelean ( ardelenii sunt drepți , înalți , convinși de importanța lor , în vreme pe pe el îl apasă tot întunericul de afară ) . Era clar ca nu o știe pe donşoară , iar donşoara in mod sigur nu avea timp sau dedicare pentru un asemenea specimen .
Omul își ia un scaun , îl proptește în fața ei și îi spune : Lasă mă să îți ghicesc în palmă .
Acuma – ca era convinsă ca are dreptul să se simtă jignită, ca era convinsă ca nu are ce vorbi cu o asemenea persoană – astea erau adevăruri ce nu se puteau contesta .
Doar ca fiind încă necunoscătoare intr-ale vieții , îi întinde mâna dreaptă .
Omul o corectează , ușor : mâna stângă .
Domnișoara îi întinde mâna stângă , omul îi ia palma , să uita câteva secunde și începe să vorbească.
Nu știu ce i a spus .
Cum am zis – era noapte și târziu și acela a fost momentul în care am plecat în camera .

A doua oara l am văzut însă în sala de “ calculatoare “ . Undeva în anul doi , niște străini ne au donat vreo șase calculatoare , care mergeau pe rând . De internet s-au virusat rapid , așa încât singurul lucru ce se putea face pe ele era să joci “ pac man “ . Toți studenții în pauza dintre examene , ne băteam să jucăm pac man .
Deci – stăteam la coada la un examen , omul vine și se aseaza la calculatorul de lângă mine și i dă drumul pe joc .
Doar ca la câteva minute , apare un card de domnișoare care se aseaza chicotind lângă el și una dintre ele îl oprește din joc : auzi , tu ești ăla care știe să ghicească ?

Omul era la coada la examenul de la dogmatică , așa încât întrebarea , teoretic , ar trebui să fie “ redundanta “ . Doar ca omul a zâmbit și a vorbit pe de rând cu fiecare dintre ele . Unele zâmbind , altele plângând , altele înjurând .

L am revăzut pe om în “ catacombe “ .
Și m am bucurat .

Eram noi “ toți” – “ ciudați “ dar omul era cel mai ciudat .
Poate cea mai importantă caracteristică – singurătatea . Putea să i fac pe oameni să râdă , putea să creeze povești , putea să se uite în ochii tăi și să știe ce vrei să auzi , putea să vină dimineața în cameră și să se prăbușească intr un somn încărcat de parfumuri străine din care să izbucnească în râs atunci când îl credeai mort . Dar dacă era să îl întrebi pe oricare despre el , ți s ar fi spus doar ca e “ ciudat “ .

După ce a terminat facultatea , a refuzat să se întoarcă în sud .
Și an ales o parohie într un sat aproape părăsit de lângă Sighișoara .
Știu sigur ca își “ permitea “ mai mult . Ma rog “ ai lui “ își “ permiteau “ mai mult . Iar mintea lui in mod sigur își permitea mult mai mult .

L am mai văzut de 4 ori după aceea .
De fiecare dată avea un “ o “ alta persoană alături . Care avea în ochi aceeași uimire ca a domnișoarei de la Sibiu , de la presesiune .

De fiecare dată , în gara .
Stătea și îi privea pe oameni .
Când l am întrebat de ce , mi a răspuns : “ îmi e frică de oameni . Îmi e frică să le mai aud gândurile , să le mai aud durerile sau bucuriile . Aici , oamenii sunt amestecați și nu mai diferențiez o singură linie “

Am trecut prin catacombe și mă gândeam la daruri .
Și la liniștea sau neliniștea ce ți o aduce uneori singurătatea .